Dinții noștri sunt mult mai ciudați decât ar părea la prima vedere.
Este logic să presupunem că dinții sunt asemenea oaselor. Sunt albi, tari, la aspect ca oasele, nu este suficient? Dar nu, conform științei, dinții nu au nicio legătură cu oasele. Mai mult, au mai multe în comun cu pielea decât cu oasele! Sună aiurea?
Atât oasele, cât și dinții sunt albi și duri, dar structurat diferit. Dinții sunt alcătuiți din calciu, fosfor și alte minerale. Oasele conțin și ele aceste substanțe, dar în cantități mult mai mici. Ele sunt formate în mare parte dintr-o proteină numită colagen și sunt acoperite la exterior cu periost, țesutul viu care hrănește celulele osoase.
Materialul oaselor le permite să crească și să se regenereze - oasele rupte cresc din nou. Smalțul dentar nu este în stare de a se regenera, așa că un dinte crăpat sau rupt nu se mai regenerează. Însă smalțul este cel mai dur țesut al corpului uman, capabil să reziste la sarcini pe care oasele nu le pot suporta.
Dinții ca structură sunt diferiți față de oase, pentru că au proviniență total diferită, potrivit teoriei evoluției, dinții provin din solzi de pește.
Cu circa 410 de milioane de ani în urmă, peștii cartilaginoși au perceput că a-și mușca prada era mai eficient decât să încerce să o înghită întreg. Și au „început să crească” solzi întăriți cu dentina pe bot, ceea ce ajutat să apuce și să rupă prada.
Pielea și părul tău au o origine comună cu solzii. S-a dovedit că formarea dinților, a pielii și a părului la oameni este încă reglementată de același set de gene ca și creșterea solzilor la pești. Deci dinții tăi, din punct de vedere al evoluției, nu sunt oase, dar piele, foarte modificată.
